OFFLINE: O istorie fără cuvinte

23 februarie 2026 20:00 - 21:30 Republic Hub Sântana de Mureș, Strada Școlii, Nr. 229
OFFLINE Facebook Event1

Cumpără biletePrețCoș
Acces general:Offline
Mai sunt 60 bilete disponibile
100,00 lei

Citește mai mult

Bilete pensionari și studenți:Offline
Mai sunt 20 bilete disponibile
60,00 lei

Citește mai mult

Sunt foarte puțini oameni astăzi care-și permit să mai fie nostalgici! Mulți n-o mai fac de frică, se ascund să se manifeste să nu cumva să suporte oprobriul public dacă ar putea fi bănuit de simpatii ale vechiului regim.

Și-au îngropat cu bună știință nostalgia primei iubiri, ale primei flori oferite unei fete, nostalgia absolvirii facultății. Aproape și-au șters din minte atât amintirile prieteniilor și drumețiilor pe munte, amintirea primului magnetofon, odată cu amintirea lipsei de curent seara, a cozilor la benzină și a parizerului din galantare, aruncând în stil pur românesc copilul o dată cu apa din covată.

Spectacolul propus de Republic Hub încearcă îndrăzneț să aducă laolaltă toate amintirile, cu bune, cu rele, pentru ca în final, publicul să poată face un bilanț având toate dovezile pe masă. Sunt evocate episoade marcante din toată viața personajului principal, uneori cu un necesar umor amar, uneori cu subtilitate, alteori cu brutalitate, încercând să prezinte din nou creierului spectatorului aceleași fapte, aceleași imagini dar acum din perspectiva omului trecut prin experiența aceea, pentru o nouă evaluare.

Viziunea artistică deosebită este subliniată parcă și mai mult prin alegerea regizorală a unui stil foarte apropiat pantomimei, spectacolul fiind în întregime “FĂRĂ CUVINTE”, așa cum apare și din prezentarea grafică.

Muzica „OFFLINE” – Inima sonoră a unui spectacol mut

Aidoma filmului mut din trecut, spectacolul avea nevoie de un suport muzical ce a fost realizat în totalitate de un singur compozitor care este și interpret și inginer de sunet, Liviu Dobrescu, de meserie informatician. Fidel pasiunii sale încă din liceu și facultate, ajuns în Brăila se ascunde uneori în studioul muzical improvizat în balcon dând naștere până acum la 6 albume “de casă”, ultimul fiind “OFFLINE” care devine coloana sonoră a spectacolului.

Scenariul și regia aparține altui “solitar”, Constantin Teodorescu, tot informatician, dar aflat doar la a doua “abatere” în domeniul teatral.

Spectacolul oferă auditoriului o experiență cu siguranță deosebită, lăsând fiecăruia dintre noi lejeritatea interpretării multor secvențe prin prisma experienței proprii, nu neapărat aceeași pentru toți.

Te invităm să consulți calendarul nostru de evenimente din Târgu Mureș pentru a nu rata nicio seară de excepție pe scena Republic Hub.

Vă gândiți la transport? Este simplu să ajungeți la eveniment/concert cu autobuzul,linia 8. Consultați programul curselor [aici] și planificați-vă călătoria cu ușurință.

image